„Dumnezeu nu îți va da oamenii pe care ii vrei, ci oamenii de care ai nevoie pentru a te ajuta, pentru a te răni, pentru a te părăsi, pentru a te iubi și pentru a te transforma în omul care ți-a fost dat să fii.”
Sf. Nectarie din Eghina
ianuarie 21, 2021
ianuarie 20, 2021
ianuarie 19, 2021
ianuarie 15, 2021
Fericeasca-l scriitorii, toata lumea recunoasca-l…
Ce-o sa aiba din acestea pentru el, batranul dascal?
Nemurire, se va zice. Este drept ca viata-ntreaga,
Ca si iedera de-un arbor, de-o idee i se leaga.
„De-oi muri – isi zice-n sine – al meu nume o sa-l poarte
Secolii din gura-n gura si l-or duce mai departe,
De a pururi, pretutindeni, in ungherul unori crieri
si-or gasi, cu al meu nume, adapost a mele scrieri!”
O, sarmane! tii tu minte cate-n lume-ai auzit,
Ce-ti trecu pe dinainte, cate singur ai vorbit?
Prea putin. De ici, de colo de imagine-o fasie,
Vre o umbra de gandire, ori un petec de hartie;
si cand propria ta viata singur n-o stii pe de rost,
O sa-si bata altii capul s-o patrunza cum a fost?
Poate vrun pedant cu ochii cei verzui, peste un veac,
Printre tomuri bracuite asezat si el, un brac,
Aticismul limbii tale o sa-l puna la cantari,
Colbul ridicat din carte-ti l-o sufla din ochelari
si te-o strange-n doua siruri, asezandu-te la coada,
in vro nota prizarita sub o pagina neroada.
Poti zidi o lume-ntreaga, poti s-o sfarami… orice-ai spune,
Peste toate o lopata de tarana se depune.
Mana care-au dorit sceptrul universului si ganduri
Ce-au cuprins tot universul incap bine-n patru scanduri…
Or sa vie pe-a ta urma in convoi de-nmormantare,
Splendid ca o ironie cu priviri nepasatoare…
Iar deasupra tuturora va vorbi vrun mititel,
Nu slavindu-te pe tine… lustruindu-se pe el
Sub a numelui tau umbra. Iata tot ce te asteapta.
Ba sa vezi… posteritatea este inca si mai dreapta.
Neputand sa te ajunga, crezi c-or vrea sa te admire?
Ei vor aplauda desigur biografia subtire
Care s-o-ncerca s-arate ca n-ai fost vrun lucru mare,
C-ai fost om cum sunt si dansii… Magulit e fiecare
Ca n-ai fost mai mult ca dansul. si prostatecele nari
si le umfla orisicine in savante adunari
Cand de tine se vorbeste. S-a-nteles de mai nainte
C-o ironica grimasa sa te laude-n cuvinte.
Astfel incaput pe mana a oricarui, te va drege,
Rele-or zice ca sunt toate cate nu vor intelege…
Dar afara de acestea, vor cata vietii tale
Sa-i gaseasca pete multe, rautati si mici scandale –
Astea toate te apropie de dansii… Nu lumina
Ce in lume-ai revarsat-o, ci pacatele si vina,
Oboseala, slabiciunea, toate relele ce sunt
intr-un mod fatal legate de o mana de pamant;
Toate micile mizerii unui suflet chinuit
Mult mai mult ii vor atrage decat tot ce ai gandit.
– Scrisoarea I – Mihai Eminescu
ianuarie 13, 2021
ianuarie 10, 2021
ianuarie 8, 2021
Povestioara găsită pe Facebook. Poate unii dintre voi o știți deja.
Ideea e ca e greu să fi drept. Și fără să știrbește visul unui copil pentru o greșeală.
Eu una dacă eram în locul profesorului, cred ca m-aș fi oprit după ce găseam ceasul, nu aș fi continuat să caut. Din acest motiv îmi place aceasta poveste – e o învățătură și pentru mine.
***
Un bătrân întâlnește pe stradă un tânăr, care îl salută respectuos, apoi îl întreabă :
-Vă mai amintiți de mine?
Bătrânul îi răspunse că nu. Atunci tânărul îi spuse că e unul din foștii săi studenți.
-Da? Și ce meserie ai, acum?
-Sunt profesor, ca și dumneavoastră – răspunse tânărul. În realitate, am devenit profesor, pentru că mi-am dorit să fiu ca dumneavoastră.
Bătrânul, curios, îi ceru să-i povestească, ce anume l-a inspirat în el, să-și dorească această profesie.
-Într-o zi, începu să povestească studentul, unul din colegii noștri a venit la curs cu un ceas nou, deosebit de frumos. Invidia și dorința m-a împins spre furt.
Bineînțeles că, imediat cum a observat lipsa ceasului, colegul nostru s-a plâns profesorului. Dumneavoastră erați. Întâi v-ați adresat întregii aule, cu rugămintea ca, cine a furat ceasul să-l restituie imediat proprietarului. Normal că nu aveam de gând să fac asta. Îmi plăcea prea mult, ca să-l redau. Atunci, ați închis ușa aulei și ne-ați rugat să ne ridicăm în picioare și să închidem ochii, spunând că veți căuta personal în buzunarele tuturor.
Așa, ați controlat buzunar după buzunar, până la mine, unde l-ați găsit. Cu toate astea, ați mers mai departe, controlând și restul studenților, în tăcere și fără să dați vreun semn că s-a găsit făptașul. La final, ne-ați cerut să deschidem ochii și ne-ați adus la cunoștință că ceasul furat a fost găsit, totodată înapoindu-l proprietarului de drept.
Nu mi-ați vorbit niciodată despre acest episod și nici nu ați menționat numele celui care furase. Dumneavoastră mi-ați salvat în ziua aceea demnitatea. Datorită gestului dumneavoastră am înțeles atunci ce înseamnă să fii un adevărat educator al tinerilor.
Va amintiți acum, domnule profesor?
Bătrânul răspunse :
-Îmi amintesc întâmplarea, ceasul furat și faptul că l-am regăsit în buzunarul unuia din studenții mei, dar nu-mi amintesc numele lui, pentru că și eu am închis ochii în timp ce-l căutam.
***
Aceasta este esența bunului simț: dacă pentru a îndrepta o nedreptate ai nevoie să umilești, atunci nu știi să dai lecții.
ianuarie 6, 2021
ianuarie 5, 2021
ianuarie 4, 2021