Am gasit asta pe net si tare bine zice:

„Invata, ca un pix il simti mai usor in mana decat o lopata!”

Anunțuri

Iata o sceneta remarcabila si in acelasi timp poate fi si o lectie de viata, pentru ca de, orice nas isi are nasul lui.

19601457_1842814075745748_8759642014129379877_n

Stiu ca e deja toamna, dar melodia asta e prea frumoasa ca sa nu o ascultam.

sanatate

Cand eram in liceu, am avut un prieten cu 3 ani mai mare decat mine. Un baiat deosebit,  care citea mult si ii placea si sa compuna poezii. Nu pot sa zic ca era relatia perfecta, dar eram amandoi multumiti de situatie, considerand ca eram impreuna decat in weekend, el fiind la facultate in alt oras. La una din intalniri, mi-a dat o foaie cu o poezie. In prostia mea de atunci, am crezut ca-i poezia lui, scrisa pentru mine. Era o poezie trista pe care am tinut-o minte, mai ales ca la scurt timp ne-am despartit.

Peste cativa ani am descoperit ca aceasta poezie este de fapt o melodie – A cazut o frunza-n calea ta, interpretata de Constantin Draghici.

Chiar daca au trecut peste 20 de ai de atunci si amandoi ne-am gasit un drum si o pereche in viata, de fiecare data cand ascult melodia asta ma gandesc la el.

Sa fii fericit, C! O meriti din plin!

 

Am gasit o poezie frumoasa pe Facebook.  Aproape ca mi-au dat lacrimile – si parintii mei sunt acasa si cred ca isi asteapta copiii care au plecat pe meleaguri indepartate.

Pentru ca mi-a placut poezia,  m-am gandit sa o pun pe blog, sa o cititi si voi.

Părinții

Într-o casă, la o masă-
Doi părinți îngândurați .
Stau și gusta din bucate-
Cu ochii înlăcrimați.
Pregati ca altădată
Feluri, poate nu alese,
Mămăligă cât un munte,
Și-o strachină cu cirese.
Căci asa mâncau odata,
Când copiii erau mici.
Duceau o viață săracă-
Însă erau fericiți!
Toți vroiau, macar oleacă,
La tăicuța pe genunchi,
Apoi ridicați în brațe…
Dar, a trecut mult de atunci.
De când au plecat de-acasa,
Copilașii lor cei scumpi,
Le e inimioara arsă
La acești sărmani părinți.
Căci, le-a rămas casa pustie,
Fără un strop de bucurie.
Și in ograda lor cea mică-
E doar liniște, si tihnă.
S-au găsit un rost in viață,
Nu în sat, c-aici e greu.
Au familie, au casa-
Dar sunt ocupați mereu.
Au ramas cu amintirea
De pe vremuri, din trecut.
Unde domnea fericirea-
Însă toate au disparut…
Cum stateau în nostalgie,
Le-au cîntat cocoșul în prag.
– Doamne, precis ca o sa vie,
Vre-un copil de al nostru drag!
S-au înseninat bătrânii,
De o asa o veste bună.
-Doamne vor veni copiii
Si vom fi iar împreună!!!!

AUTOR:Natasa Mazilu(Miron)