poezie


Găsită pe Facebook. Și ni se cam potrivește și noua, ca parinti. Rușinică sa ne fie!

-Mami, lasa telefonul…
Hai la tati amandoi,
Sa-mi repare avionul
Care sta stricat de joi.
A venit de la serviciu
Si e super-obosit,
Nu mai are ochi sa vada,
Nici urechi de auzit…

M-a rugat sa-l las in pace,
Pe vreo ora, dar de-atunci
Sta pe net… tot sta…si tace…
Si au trecut 3 ore lungi…

El nimic nu mai aude
Daca intra-n jocul lui!
Il intreb si nu-mi raspunde,
E aici…si parca nu-i…

Mami, lasa telefonul
Si, te rog, nu ma poza,
A-nnoptat si-mi vine somnul,
Poate îmi citesti ceva?

Faci un video, se pare
Ca sa-l pui pe Instagramm
Cum gatesti fructe de mare…
Eu vreau paine cu salam.

-Tati, vrei si tu tartina?
…Tot nu ma auzi deloc…
Merg la somn. Prea poate maine
Voi avea mai mult noroc.

Stati cu ochii in ecrane,
Nu mai stiu de ma iubiti…
Azi adorm ca si orfanii…
Noapte buna…dragi parinti!

AUTOR Georgeta Voinovan

A8ABCE15-077E-406B-AC49-6A044820F641

15 ianuarie 2020: Se împlinesc 170 de ani de la nașterea lui Mihai Eminescu, cel mai mare poet român.

Mihai Eminescu, cel mai mare poet român sau poetul național al României s-a născut 15 ianuarie 1850 la Botoşani fiind al şaptelea din cei 11 copii ai căminarului Gheorghe Eminovici, provenit dintr-o familie de ţărani români din nordul Moldovei şi al Ralucăi Eminovici, fiică de stolnic din Joldeşti. În 15 ianuarie 2019 se împlinesc 169 de ani de la nașterea sa.

Mihai Eminescu şi-a petrecut copilăria la Botoşani şi la Ipoteşti, în casa părintească şi prin împrejurimi, într-o totală libertate de mişcare şi de contact cu oamenii şi cu natura. Între anii 1858 şi 1866, urmează cu intermitenţe şcoala la Cernăuţi. Termină clasa a IV-a, clasificat al cincilea din 82 de elevi după care face două clase de gimnaziu. Părăseşte şcoala în 1863, revine ca privatist în 1865 şi pleacă din nou în 1866. Între timp, e angajat ca funcţionar la diverse instituţii din Botoşani (la tribunal şi primărie) sau pribegeşte cu trupa Tardini-Vlădicescu. 1866 este anul primelor manifestări literare ale lui Eminescu. În ianuarie moare profesorul de limba română Aron Pumnul şi elevii scot o broşură, „Lăcrămioarele învăţăceilor gimnazişti” , în care apare şi poezia „La mormântul lui Aron Pumnul” semnată M. Eminovici. La 25 februarie / 9 martie pe stil nou debutează în revista „Familia”, din Pesta, a lui Iosif Vulcan, cu poezia „De-aş avea”. Iosif Vulcan îi schimbă numele în Mihai Eminescu, adoptat apoi de poet şi, mai tîrziu, şi de alţi membri ai familiei sale. În acelaşi an îi mai apar în „Familia” încă 5 poezii.
Din 1866 pînă în 1869, pribegeşte pe traseul Cernăuţi-Blaj-Sibiu-Giurgiu-Bucureşti. De fapt, sunt ani de cunoaştere prin contact direct a poporului, a limbii, a obiceiurilor şi a realităţilor româneşti. A intenţionat să-şi continue studiile, dar nu-şi realizează proiectul. Ajunge sufleor şi copist de roluri în trupa lui Iorgu Caragiali apoi sufleor şi copist la Teatrul Naţional unde îl cunoaşte pe I. L. Caragiale. Continuă să publice în „Familia„, scrie poezii, drame (Mira), fragmente de roman ,”Geniu pustiu”, rămase în manuscris; face traduceri din germană.
Între 1869 şi 1862 este student la Viena. Urmează ca auditor extraordinar Facultatea de Filozofie şi Drept, dar audiază şi cursuri de la alte facultăţi. Activează în rândul societăţilor studenţeşti, se împrieteneşte cu Ioan Slavici; o cunoaşte la Viena pe Veronica Micle; începe colaborarea la „Convorbiri Literare”; debutează ca publicist în ziarul „Albina” din Pesta.
Între 1872 şi 1874 este student la Berlin. Junimea îi acordă o bursă cu condiţia să-şi ia doctoratul în filozofie. Urmează cu regularitate două semestre, dar nu se prezintă la examene.
Se întoarce în ţară, trăind la Iaşi între 1874-1877. E director al Bibliotecii Centrale, profesor suplinitor, revizor şcolar pentru judeţele Iaşi şi Vaslui, redactor la ziarul „Curierul de Iaşi “. Continuă să publice în „Convorbiri Literare”. Devine bun prieten cu Ion Creangă pe care îl introduce la Junimea. Situaţia lui materială este nesigură; are necazuri în familie; este îndrăgostit de Veronica Micle.
În 1877 se mută la Bucureşti, unde până în 1883 este redactor, apoi redactor-şef la ziarul „Timpul“. Desfăşoară o activitate publicistică excepţională, tot aici i se ruinează însă sănătatea. Acum scrie marile lui poeme (Scrisorile, Luceafărul etc.).
În iunie 1883, surmenat, poetul se îmbolnăveşte grav, fiind internat la spitalul doctorului Şuţu, apoi la un institut pe lîngă Viena. În decembrie îi apare volumul „Poezii” , cu o prefaţă şi cu texte selectate de Titu Maiorescu (e singurul volum tipărit în timpul vieţii lui Eminescu). Unele surse pun la îndoială boala lui Eminescu şi vin şi cu argumente în acest sens.
În anii 1883-1889 Eminescu scrie foarte puţin sau practic deloc.
Mihai Eminescu se stinge din viaţă în condiţii dubioase şi interpretate diferit în mai multe surse la 15 iunie 1889 (15 iunie, în zori – ora 3) în casa de sănătate a doctorului Şuţu. E înmormântat la Bucureşti, în cimitirul Bellu; sicriul e dus pe umeri de patru elevi de la Şcoala Normală de Institutori.

Sursa: Istoria.md

C0A0B1AD-C11D-4AE8-841D-B343E1E56406.jpeg

O poezie absolut superbă!

Mama mea draga tocmai a devenit pensionară, începând cu Ianuarie 2020. Și cum suntem plecați din Romania, poezia asta parca e scrisă pentru noi.
Pensie lunga și frumoasa, mami!

68BD8816-8CB3-4722-9604-C834CB95A7FB.jpeg

Marea actrița a trecut in lumea celor drepți, probabil fara sa îmbătrânească. Dumnezeu să o odihnească-n pace.

O Doamne, cât adevăr este în poezia asta. Am văzut-o și eu, pe pielea mea.

poezie.jpg

Ceva frumos de pe net.

4108AC60-DE7C-4A27-ACD9-B69DF77501A7.jpeg

258EDF5C-FC6C-4BC8-B35F-9907CFB3995B.jpeg

Pagina următoare »