Am gasit o poezie frumoasa pe Facebook. Aproape ca mi-au dat lacrimile – si parintii mei sunt acasa si cred ca isi asteapta copiii care au plecat pe meleaguri indepartate.
Pentru ca mi-a placut poezia, m-am gandit sa o pun pe blog, sa o cititi si voi.
Părinții
Într-o casă, la o masă-
Doi părinți îngândurați .
Stau și gusta din bucate-
Cu ochii înlăcrimați.
Pregati ca altădată
Feluri, poate nu alese,
Mămăligă cât un munte,
Și-o strachină cu cirese.
Căci asa mâncau odata,
Când copiii erau mici.
Duceau o viață săracă-
Însă erau fericiți!
Toți vroiau, macar oleacă,
La tăicuța pe genunchi,
Apoi ridicați în brațe…
Dar, a trecut mult de atunci.
De când au plecat de-acasa,
Copilașii lor cei scumpi,
Le e inimioara arsă
La acești sărmani părinți.
Căci, le-a rămas casa pustie,
Fără un strop de bucurie.
Și in ograda lor cea mică-
E doar liniște, si tihnă.
S-au găsit un rost in viață,
Nu în sat, c-aici e greu.
Au familie, au casa-
Dar sunt ocupați mereu.
Au ramas cu amintirea
De pe vremuri, din trecut.
Unde domnea fericirea-
Însă toate au disparut…
Cum stateau în nostalgie,
Le-au cîntat cocoșul în prag.
– Doamne, precis ca o sa vie,
Vre-un copil de al nostru drag!
S-au înseninat bătrânii,
De o asa o veste bună.
-Doamne vor veni copiii
Si vom fi iar împreună!!!!
AUTOR:Natasa Mazilu(Miron)
Viziteaza noua pagina - GIMNASTICA
