Timpule, de ce ești crud?!

O poezie gasita pe Facebook

Of, Timpule ! De ce ești crud cu mine?!
Și treci fugar și nu mă-ntrebi ce îmi doresc,
Nu-ți pasă dacă o duc rău sau bine,
De râd sau plâng…de sufăr sau iubesc!

Acum ești zi…și-ntr-un minut ești noapte
Și nu știu unde-alergi atâta de grăbit !
Tu mă îndrepți, hainule, spre moarte !
Ce-ai face dac-ai știi că eu…nici n-am trăit?!

Mi-ai mai lăsa o zi de primăvară,
Ca să mă bucur de mireasma florilor de tei?!
Sau răsăritul zilelor de vară
Cu marea ce se contopește-n ochii mei?!

O zi în plus ca să dansez în ploaie,
Când toamna cântă prin frunzele de pom…
O zi de iarnă, din copilărie,
Cu viscolele care m-au călit ca om?!

Dă-mi Timpule un pic de timp…mai mult!
Să mă încânt cu ciripit de păsărele
Ești nesfârșit…nimic n-ai de pierdut…!
Dă-mi timp să-mi realizez visele mele!

Să mă oprești la ușa fiecărei amintiri!
Să-mi spulberi îndoiala, să-mi întărești speranța,
Să zăbovești la poarta râvnitei fericiri,
Căci pentru toate-acestea, eu îți plătesc cu viața!

(Liliana Lili – Timpule, de ce ești crud ?!)

Reclame

 

Colț de gând

Colț de gând

S-au întâlnit pe-un colț de gând,
„Suflet frumos” cu „suflet blând”.
Și se plimbau mergând la pas,
Prin vara ce le-a mai rămas.
Aveau atâtea să își spună,
Câte în soare și în lună,
Dar ei doar se plimbau duios,
Sufletul blând și cel frumos.
Ei își spuneau în sinea lor,
În doi e totul mai ușor,
Dacă mereu sunt gând la gând,
Suflet frumos și suflet blând.
Într-un târziu suflet frumos,
Privind la frunze ce cad jos,
Pe suflet blând îl întreba,
Nedumerit în sinea sa:
-Cum poți să fii atât de blând,
Când peste tot sunt nori și vânt?
Dar suflet blând dar curajos,
Îi spuse lui suflet frumos:
-Eu nu am fost atât de blând ,
De când cutreier pe pământ,
Dar viața m-a făcut sa fiu
Blând, răbdător, dar totuși, viu.
Dar tu? Cum ești așa frumos?
Când toate parcă-ți sunt pe dos.
Mereu lovit cu vorbe grele,
Însingurat sub cer cu stele.
-Eu sunt frumos fiindcă iubesc,
Tot ce e simplu și firesc,
Iubesc și câmpul plin cu flori,
Și ploaia care cade-n zori.
Și-așa frumos își povesteau,
Câte pe suflet ei aveau,
Pribegi prin vise și prin gând,
Suflet frumos și suflet blând .

Autor necunoscut – „Împrumutată” de pe un grup 🙂

Și la rândul meu – “împrumutată” de pe Facebook.

 

 

Nu plânge, maica Românie!

 

Semnul exclamarii

 

5 Iunie – Ziua Invatatorului

5 Iunie – Ziua Invatatorului – Legea 289 / 2007

 

Dascalul

autor: Nina Beldie

Poveri de ani adună sufletul de dascăl,
Călătorind prin timp, cu gândul la Copii
Uitând de el, uitând de alte griji,
Sperând că ei frumos s-or împlini !

Clădind cu trudă drumul lui în lume,
Examene tot dând în fiecare zi,
El, Dascălul adesea n- are,, nume”,
Pentru că nu e posesor de bogăţii!

Nu dă din coate ca s- ajungă primul
Şi nu se ploconeşte la cel tare.
Este cinstit şi varsă pentru asta,
Adesea lacrimi prea usturătoare.

E demn şi elegant în simplitatea lui,
Iar frumuseţea vine din interiorul său
Şi astea cumpărate nu pot fi,
Sunt darul rostuit de Dumnezeu!

Nu- i un slujbaş tocmit pentru- o simbrie,
Căci sufletul nu poate fi plătit !
Nici pentru darul de Lumină şi- mplinire
Un preţ în bani nu poate fi găsit !

Acesta- i DASCĂLUL ! Şi încă multe
Despre credinţa lui s- ar mai putea rosti…
Cuvintele sunt însă prea sărace,
Nu pot cuprinde tot ce- ar trebui.

Priviţi-l şi trataţi- l cu respect,
Deosebindu- l de neghina cu păcat !
Şi nu uitaţi să-i spuneţi,, Mulţumesc !”
Pentru LUMINA ce din suflet EL v- a dat!”

 

Te duci, copilarie

O poezie gasite pe pagina  Generaţia veselă de pe Facebook si pe care vreau sa o impart cu voi.

TE DUCI, COPILARIE

Zburdam prin curtea plină cu rațe și găini
Trăiau pe-atunci părinții și rude și vecini
Mi le-ai luat pe toate și-o lacrimă îmi storci
Te duci, copilărie, și nu te mai întorci

Nu mai există basme, nici eu nu mai exist
Balaurul e șmecher, iar Făt Frumos e trist
S–au inventat claxoane, adio zurgălăi
Te duci, copilărie, cu toți eroii tăi

Un prof ce ne-nvățase cum să plantam stejari
A defrișat pădurea vânzând-o pe dolari
Cu cât urcam în vârstă ne suntem mai străini
Te duci, copilărie, și devenim haini

Bunica și bunicul ce mă-nveleau cântând
Sunt doua cruci de piatră și tac pe sub pământ
Și mai era și crângul, și-un râu și niște tei
Te duci, copilărie, pe toate mi le iei

Din tinda casei mele, când mama îmi vorbea
Fugeau din boltă norii și soarele zâmbea
Iar tata orice teamă din vis mi-o spulbera
Te duci, copilărie, cu fericirea mea

Făceam pe-atunci războaie cu săbii mici de nuc
Iar după bătălie mergeam să bem un suc
Azi ne-omorâm pe bune, prin diferite căi
Te duci, copilărie, și devenim mai răi

Ma zgâriam pe brațe urcând in corcoduș
Iar cel mai bun prieten era un cățeluș
Eram atat de veseli fugind prin porumbiști
Te duci, copilărie, si devenim mai triști…

Pe-atunci orice ninsoare mă bucura nespus
Iar ploile de vară păreau să cadă-n sus
Acum la doctor mergem, plecându-ne umili
Te duci, copilărie, și devenim fragili

Motto :
Mi-e grea maturitatea, mi-e greu să fiu docil
Aș da orice pe lume să redevin copil. 

 

De Paști